Evenimentul tragic a fost descoperit vineri dimineață de cumnatul genralului, pistolul fiind găsit chiar lângă trupul neînsuflețit. Primele date din anchetă indică faptul că militarul de carieră a fost implicat în tensiuni familiale grave în orele care au precedat tragedia.
Scenariul tragic a început să se contureze încă din seara zilei de 10 septembrie, când poliția a fost alertată prin mai multe apeluri succesive la numărul unic de urgență. Prima sesizare a venit din partea unei femei de 46 de ani din Voluntari, care a reclamat că a fost agresată fizic de către fostul înalt oficial militar.
În urma evaluării rapide efectuate de organele de ordine, împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, fiind obligat să păstreze o distanță minimă de 200 de metri față de victima agresiunii.
La doar câteva ore distanță, în cursul nopții, soția generalului a sunat la rândul ei la poliție pentru a anunța dispariția acestuia. Aceasta le-a transmis polițiștilor că bărbatul a plecat de la domiciliu având asupra sa un pistol deținut legal, fapte ce au declanșat de îndată operațiuni de căutare și localizare.
În dimineața zilei de miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a comunicat cu privire la faptul că generalul în rezervă în vârsta de 61 de ani a fost găsit decedat de către o rudă, într-un imobil din comun Păulești, din județul Prahova.
Generalul Dorin Ioniță: O carieră militară de excepție în cadrul Armatei Române
Dispariția tragică a generalului Dorin Ioniță marchează sfârșitul uneia dintre cele mai complexe cariere din cadrul armatei române. Cu o experiență de peste 36 de ani în sistemul militar. Ioniță și-a început parcursul ca elev al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, urmând ulterior numeroase cursuri de comandă și stat major. Specializări în instituții din țară și din străinătate, inclusiv în Olanda și Germania.
A fost un specialist recunoscut în acțiuni militare sub egida ONU și în securitate europeană. Pe parcursul activității sale, a îndeplinit misiuni internaționale dificile, fiind observator militar în Republica Democratică Congo (MONUC) și ofițer de legătură în Misiunea „Iraqi Freedom” din Irak.
La nivel național, generalul locotetent a ocupat funcții de conducere majore: șef al Direcției instrucție și doctrină din Statul Major General, comandant al Componentei Operaționale Terestre și locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Terestre. Punctul culminant al carierei sale a fost conducerea Comandamentului Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu”, funcție pe care a exercitat-o din 5 septembrie 2017 până la 31 iulie 2023, dată la care a fost trecut în rezervă cu trei stele prin decret prezidențial.
Virág Zsolt








