Stiri

Locurile pentru grătare s-au transformat și în zone pentru pregătirea conservelor de iarnă

2.0K

Locurile pentru grătare s-au transformat și în zone pentru pregătirea conservelor de iarnă. Sute de gospodine au ales să coacă ardeii, vinetele și gogoșarii în aer liber, însă nu în fața blocului, ci cât mai aproape de frumusețile naturii.

Zone precum Răcădău, Pietrele lui Solomon sau Lacul Noua au devenit aproape neîncăpătoare deoarece în această perioadă gospodinele prgătesc atent zacusca, astfel încât și anul acesta cămara cu bunătățuri să fie pe cât de bogată, pe atât de sănătoasă.

Dis de dimineață brașovenii vin în zonele special amenajate pentru grătare cu scopul de a găsi loc pentru a pregăti conservele pentru iarnă. Cel mai mare flux de oameni îl întâlnim în weekend când  peste 100 de brașoveni și nu numai vin în locurile cu grătare. Și, desigur, că pe lângă ardeii sau vinetele care se coc pe grătar, nici micii, cârnăciorii sau friptura nu puteau lipsi, tocmai pentru a îmbina perfect relaxarea cu munca.

Lacul Noua a devenit mai primitor și încărcat de frumos ca niciodată. Aici sunt peste 30 de vetre de grătar. Frumusețea locului și splendoarea lacului cheamă zilnic brașoveni și turiști pentru a se bucura de ceea ce natura oferă și, desigur, și pentru a-și duce la bun sfârșit activitățile, fie ele culinare sau distractive.

Nici Zona Răcădău nu este mai prejos – aici sunt peste 60 de vatre de grătar. Locuitorii din zonă evită disconfortul din bucătăriile de la bloc și aleg să pregătească tradiționala zacuscă în aer liber.

Anul 2019 a venit și cu prețuri mari pentru legumele necesare zacuștii.

VIDEO – De la grătare la zacuscă

Inapoi