La 14 septembrie 2026, la Cardiff, liderii a trei partide pro-independență — John Swinney (SNP, prim-ministrul devoluționat al Scoției), Rhun ap Iorwerth (Plaid Cymru, prim-ministrul devoluționat al Țării Galilor) și Michelle O’Neill (Sinn Féin, prim-ministra devoluționată a Irlandei de Nord) — au semnat un memorandum de înțelegere care afirmă dreptul la autodeterminare al celor trei națiuni și solicită guvernului de la Londra „să se pregătească, să planifice și să faciliteze schimbarea constituțională” în fiecare jurisdicție. La eveniment a participat și Mary Lou McDonald, președinta Sinn Féin și liderul opoziției în parlamentul Republicii Irlanda.
Cu două zile înainte, aflat într-o vizită la Dublin, președintele american Donald Trump a lansat o nouă controversă geopolitică, afirmând că și-ar “dori foarte mult” să vadă Irlanda reunificată cu Irlanda de Nord.
Presa britanică a descris summit-ul drept prima acțiune coordonată a partidelor naționaliste din Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord. Denumit simbolic de presa insulară drept „declarația de independență a națiunilor celtice”, memorandumul rămâne un instrument politic fără forță juridică, semnat de lideri de partid, nu în calitatea lor de șefi de guvern.
Prim-ministrul Regatului Unit, Andy Burnham, a respins ferm ideea unei noi dezbateri constituționale sau a unor referendumuri pentru independență, inițiativa fiind contestată și de reprezentanți ai taberei unioniste. Emma Little-Pengelly, viceprim-ministra Irlandei de Nord din partea DUP, a declarat că Michelle O’Neill nu a solicitat niciun acord sau permisiune din partea sa pentru a participa și semna documentul în calitate de prim-ministru al Irlandei de Nord — punând sub semnul întrebării chiar legitimitatea prezenței lui O’Neill în acest format.
Summit-ul de la Cardiff vine după referendumul eșuat pentru independența Scoției din 2014 și după cel reușit pentru Brexit din 2016 și ar putea marca un nou moment de presiune asupra structurii constituționale a Regatului Unit — o evaluare care rămâne, deocamdată, o ipoteză de analiză, nu un fapt confirmat, atâta vreme cât guvernul britanic a exclus explicit orice referendum. De altfel, este interesant de remarcat că, între cele patru puncte cheie ale memorandumului se află și conexarea viitorului celor trei națiuni cu apartenența la Uniunea Europeană” (Scoția și Țara Galilor ca membri noi; Irlanda de Nord ca parte a Republicii Irlanda).
Summit-ul de la Cardiff vine într-un moment tensionat al relațiilor Londra-Moscova, pe fondul sprijinului militar declarat acordat de Marea Britanie Ucrainei. Pe 24 august, Kremlinul a declarat că decizia Londrei de a transmite Ucrainei informații clasificate necesare producerii rachetelor de croazieră cu rază lungă de acțiune SCALP „toarnă gaz pe foc” și este privită extrem de negativ de Moscova.
Pe 27 august, Ministerul rus de Externe a lansat un avertisment dur la adresa Marii Britanii, afirmând că instalații militare britanice ar putea deveni ținte. Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a susținut că Regatul Unit s-ar afla „la un pas” de a deveni, în opinia Moscovei, complice din punct de vedere juridic la ceea ce Rusia califică drept „terorism” împotriva civililor ruși — o caracterizare respinsă atât de Londra, cât și de majoritatea aliaților occidentali, care descriu sprijinul militar britanic pentru Ucraina drept asistență legitimă acordată unui stat aflat sub agresiune armată.
La puțin peste două săptămâni după aceste declarații, liderii partidelor pro-independență din Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord au semnat memorandumul de la Cardiff.
Reamintim că, în ianuarie 2026, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a declarat reproterilor: „Cred că Marea Britanie ar trebui să se numească pur şi simplu Britania, întrucât ‘Marea Britanie’ este singurul exemplu de ţară care îşi spune singură ‘Mare’.”
Aurelian C.R.
