Stiri

O aeronavă a companiei Fly Lili a aterizat în premieră, pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav

1.3K

O aeronavă a companiei Fly Lili a aterizat în premieră, joi, 2 mai, pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, în urma efectuării unui zbor de verificare.

A fost un eveniment mult aşteptat, în condiţiile în care conducerea companiei a anunţat că începând cu luna iunie va efectua curse regulate spre Germania, Italia, Spania, Grecia şi Turcia, unind Braşovul cu destinaţii europene dorite de locuitorii judeţului nostru.

La momentul aterizării, aeronava a primit tradiţionalul botez, echipajul fiind întâmpinat de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, primarul oraşului Ghimbav, Ionel Fliundra, alături de patronul Fly Lili, Jürgen Faff.

Începând cu 15 iunie, compania aeriană FlyLili va începe să efectueze zboruri de pe Aeroportul internațional Brașov  – Ghimbav și către unele dintre cele mai importante orașe europene.

Destinații disponibile:

– Din iunie: München, Nürnberg, Stuttgart, Roma, Salonic, și Istanbul.

– Din iulie: Milano și Barcelona.

– Sunt planificate pentru sfârșitul anului destinații suplimentare spre Franța și Israel.

Frecvența zborurilor va fi de trei zboruri pe săptămână pentru fiecare destinație.

Aceste noi rute sunt gândite să răspundă cererii crescute de călătorii internaționale din și spre Brașov, oferind oportunități noi și acces facil la piețe majore și destinații turistice de top.

Inapoi