Sâmbătă, 21 iunie 2025, de la ora 18.30, în sala Operei Brașov, Cvintetul vocal ANATOLY vă invită la un concert special, intitulat „Parfum de altădată”. Alături de ei, vor fi invitații: Mădălina Bourceanu – soprană, Silvia Micu – soprană, Cristina Radu – soprană, Alexandru Chiriac – bariton, soliști ai Operei Brașov. La pian vor fi acompaniați de Sena Ducariu, iar prezentarea îi aparține Simonei Manole.
Cvintetul vocal ANATOLY vă invită la o seară magică, încărcată de emoție și nostalgie, în care muzica interbelică și postbelică românească prinde, din nou, viață! Veți asculta cântece de neuitat semnate de compozitori, precum Temistocle Popa, Ion Vasilescu, Florin Bogardo, George Grigoriu, Jolt Kerestely, Anton Pann și mulți alții, în armonizări și aranjamente originale semnate de Ioan Dobrinescu, Ionel Tudor, Andrei Tudor, Gabi Stănescu. „Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă” , „Tu ești primăvara mea”, „Eternitate”, „Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii”, „Tangoul de demult” sunt doar câteva dintre titlurile pieselor pe care le veți asculta, sâmbăta aceasta, în concertul „Parfum de altădată”.
„Vă așteptăm cu drag să retrăim împreună parfumul unei epoci pline de rafinament și iubire. Ne dorim să oferim un spectacol de suflet, pentru toate vârstele, care celebrează farmecul muzicii de altădată”, afimră cei cinci muzicieni care formează Cvintetul vocal ANATOLY: Andrada Mureșan – alto, Gabriel Baciu – tenor, Ciprian Cucu – tenor, Ciprian Țuțu – bariton, Marius Modiga – bas. Coordonator spectacol: Silvia Papadopoulos.
- Spectacolul durează o oră și 45 de minute și are o pauză.
Preț bilete: 50 lei (sală + lojă); 30 lei (balcon lateral)
