Cursuri de calificare, locuri de muncă, asistență medicală și analize gratuite, after-school cu pachet de mâncare pentru copii, finanțare pentru proiectele micilor intreprinzători, sprijin pentru intabularea și dotarea caselor. Proiectul M.A.L.I.N., menit să ridice standardele comunității de etnie rromă din Codlea.
Mihai Cîmpeanu, viceprimar Codlea ”Vreau să fac câteva precizări despre proiectul MALIN. Plecăm de la un număr de asistați sociali, de 110, din care 54 trebuie să presteze muncă în folosul comunității. Este un număr relativ mic raportat la comunitatea din Mălin, care are circa 3000 persoane. Avem un sistem prin care fiecare își face orele în folosul comunității prin rotație, nu îi mai lăsăm să se înghesuie toți la sfârșitul lunii. Au fost luni, anul trecut când câțiva nu își făceau orele și nu primeau ajutorul social pe acea lună.
Am hotărât să aplicăm pentru acest proiect, deoarece, ca autoritate publică trebuie să creștem calitatea vieții cetățenilor. Până la urmă nu am făcut decât să accesăm niște fonduri pe cvare UE ni le-a pus la dispoziție
În cadrul proiectului avem 556 de persoane care se vor califica în meseriile: lucrători în construcții, tranșatori, lucrători în comerț, operatori mașini CNC.
Cursurile au fost alese și în funcție de angajatorii din localitate, există și un deficit de forță de muncă în localitate. Deci, cei care se vor forma, vor ajunge să lucreze pentru marii investitori ai localității. Angajatorii vor primi o subvenție de 900 lei pe lună, timp de doi ani, pentu fiecare cursant preluat.
Vor exista și cinci granturi pentru afaceri în valoare de 25 de mii euro fiecare. Sunt cursuri de antreprenori și se vor depune planuri de afaceri care vor fi evaluate. S-au înscris 20 până acum, mulți se orientează către activități de comerț
Avem, 50 de copii din familii defavorizate care merg la After School, primesc o masă, își fac temele, deci practic recuperează ce au pierdut din materie. Dacă au o prezență de 85% la cursuri vor primi 1800 lei de fiecare
Pe parte de îngrijire medicală medicală sunt vizați toți cetățenii care intră în acest proiect. Se vor face inclusive teste pentru hepatită, dar și alte teste medicale. Vor exista vouchere de 350 lei fără TVA pentru fiecare persoană, care să poată fi folosite la stomatolog.
Este important ca acești cetățeni să intre în legalitate, să aibă casele intabulate și terenurile aferente acestor case. Pentru 150 de loturi de case și case se vor face uzucapări, iar din altă sursă de finanțare se vor cumpăra terenuri, acolo unde este cazul. Printr-un proiect de acum câțiva ani s-au mai intabulat terenurile, iar acum îi ajutăm să facă același lucru și cu casele. La finalul intabulării caselor, se vor face mici intervenții de igienizare asupra caselor, doar pentru cele care și-au intabulat casele
Fiecare persoană este vizată de minimum două măsuri, este obligatoriu acest lucru. Adică, faci cursuri, te și angajezi, copilul merge la After School, ca părinte urmezi un curs de calificare, șamd.
Când am făcut prima analiză pentru depunerea proiectului, s-a făcut un studiu, erau mai multe persoane care apăreau ca fiind fără loc de muncă, iar după ce am câștigat, erau mai puține.
Valoarea proiectului este de aproximativ 4 milioane euro obținuți prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, pe componenta de incluziune socială. Data de începere a fost 29 august 2017, se implementează până în 2020.
Ca stadiu de implementare vă pot spune că deja copiii merg la After School, am demarat procedura de achiziție a voucherelor pentru stomatolog, la fel e procedură pentru intabulare.
Pe fonduri europene vom semna proiect pentru Grupul de Acțiune Locală pentru familii defavorizate, altele decât cele din zona Mălin, în zona Colorom