Evenimente

03 – Conferință Națională a Bucătarilor din România – Brașov, Hotel ARO PALACE.

03 – Conferință Națională a Bucătarilor din România – Brasov, Hotel ARO PALACE.

CONFERINȚA NAȚIONALĂ A BUCĂTARILOR DIN ROMÂNIA – A.N.B.C.T. BRASOV – ROMÂNIA, 19 SEPTEMBRIE 2018

Organizatori:

  • Ministerul Turismului din România
  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România
  • Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism – A.N.B.C.T
  • World Association of Chefs Societies
  • Asociația Guerrilla Cooking Brașov

Cele patru entităţi au decis ca această Conferință să fie organizată în România în ideea de a crea un cadru oficial, dar și colegial de comunicare a experiențelor chefilor din România, noile trenduri în gastronomie și evenimentele care vor fi organizate în perioada de după conferință în România și în lume

Despre Conferință

Prima Conferință Națională a Bucătarilor din  România se va desfășura în 19 septembrie 2018  la Hotel ARO PALACE  din Brașov, sub înaltul patronaj al Ministrului Turismului și al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România.

Prima ediție a Conferinței Naționale a Bucătarilor din România – CNBR -se dorește a fi un eveniment pentru profesioniști din industrie și va arăta un mare potențial pentru toți jucătorii din gastronomia românească.

Sesiunile de dezbateri, live-demo-urile vor aborda problemele actuale și inovațiile din industria gastronomică și ospitalieră din România

Dacă sunteți un bucătar, un patiser, un somelier, un Maître d’Hôtel, un ciocolatier , am dori să vă invităm să vorbim împreună despre gastronomia de mâine.

Conferința Națională a Bucătarilor din  România trebuie să devină un veritabil centru pentru lumea culinară și este conceput pentru a instrui și inspira viitoarea generație de profesioniști.

Această Conferință, cu participare internațională, este organizată pe fondul vidului comunicării reprezentanților artei culinare din România. Fie că ne place sau nu, bucătăria, generic vorbind, ocupă un spaţiu extrem de important în viața fiecăruia dintre noi. Ridicarea gătitului de la rangul de „obligaţie conjugală” la statutul de “artă“ presupune schimbarea unei mentalităţi împământenite.

Acesta este și rolul Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism – A.N.B.C.T., acela de a capacita toate eforturile profesioniștilor din industria ospitalieră, în general, și cea gastronomică în particular.

Bucătari, patiseri, brutari, cofetari, somelieri, întregul personal din HoReCa, din industria ospitalității  sunt datori a avea o voce comună pentru promovarea ospitalității românești la standarde ridicate de calitate.    Gastronomia românească are prea multe valențe și prea mult potențial pentru a rămâne doar la stadiul de importator de gusturi și platting.

Inapoi