Stiri

Brașovul, printre primele orașe care îi așteaptă pe refugiații ucraineni cu oferte concrete de locuri de muncă

530
  • Companiile din Brașov oferă peste 2.000 de locuri de muncă în IT, industria automotive, HoReCA, dar și în retail, triere sau logistică 

Primarul Allen Coliban a avut ieri o întâlnire la care a invitat reprezentații mediului de afaceri, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, cei ai Camerei de Comerț și Industrie Brașov și ai Centrului de Integrare pentru Migranți, pentru a identifica cele mai bune soluții de integrare a persoanelor refugiate din Ucraina în comunitatea brașoveană, inclusiv prin asigurarea unor locuri de muncă. În cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte legate de cadrul legislativ și procedurile de angajare a cetățenilor ucraineni, precum și oportunitățile de angajare pe care aceștia le au în zona Brașovului.

„După ce am oferit adăpost și hrană, este absolut normal să ne gândim la integrarea pe termen mediu și lung a celor care aleg să rămână la Brașov. Un număr important, pentru că din 1200 de refugiați care au fost înregistrați la CATTIA până acum, aproximativ 75% și-au manifestat intenția de a rămâne în Brașov și de a-și căuta un loc de muncă. Am convocat o întâlnire cu autoritățile din domeniu, cu AJOFM, cu Camera de Comerț și Industrie Brașov și cu mediul de afaceri pentru a discuta, pe de o parte, provocările ridicate de contextul legislativ*, pentru că există deja ordonanțe și hotărâri de guvern care permit angajarea, dar care sunt actualizate de la o zi sau o săptămână la alta. Pe de altă parte, am dorit să avem o primă imagine asupra numărului de locuri de muncă pe care Brașovul le poate oferi refugiaților. Ordinul de mărime este îmbucurător, vorbim de peste două mii de locuri de muncă, locuri de muncă prioritar în domenii tradiționale pentru Brașov, cum ar fi IT, cum ar fi zona de inginerie și automotive, cum ar fi segmentul HoReCa, dar și locuri de muncă care sunt pretabile și deschise și celor care nu au calificări înalte- în retail, în triere, în logistică – care pot fi ocupate în urma unui curs de o săptămână sau două. Multe companii și-au arătat disponibilitatea de a asigura transport la locul de muncă pentru refugiații ucraineni sau chiar servicii de traducere și interpretariat. Este foarte îmbucurător că există această disponibilitate din partea mediului de afaceri, mai ales că firmele sunt interesate nu doar forța de muncă, ci și de aspecte care țin de integrare – centre de îngrijire pentru copii pe timpul zilei, suport pentru a găsi o locuință, pentru a plăti o chirie. Brașovul a reacționat foarte bine la nivel de comunitate, cred că suntem printre primele orașe care anunță că avem mii de locuri de muncă disponibile pentru refugiați ucraineni”, a declarat primarul Allen Coliban.

În aceste zile se lucrează la crearea unei baze de date cu locurile de munca disponibile, calificările necesare, condițiile pe care le oferă angajatorul și pachetul salarial pe care acesta îl asigură.

Cel târziu săptămâna viitoare, la CATTIA, va fi deschis un birou de integrare în cadrul căruia, pe lângă servicii de integrare desfășurate în parteneriat cu autoritățile și instituțiile de resort (AJOFM, ITM, Inspectoratul Județean Școlar Brașov și Centrul de integrare migranți) vom oferi sprijin pentru companiile brașovene care vor sa asimileze angajați ucraineni.

 

Acest demers vizează mediul de afaceri din întreaga zonă metropolitană, parcurile industriale din zonă, astfel că proiectul de integrare în piața muncii a refugiaților din Ucraina va fi derulat prin Agenția Metropolitană Brașov.

Scopul administrației locale este de a-i întâmpina, de a le asigura nevoile primare, de a le oferi adăpost în condiții de siguranță și apoi de a-i ajuta să devină autonomi, inclusiv din punct de vedere financiar, precum și de a pregăti comunitatea locală pentru a asimila afluxul de cetățeni ucraineni ce aleg sa devină, chiar și temporar, brașoveni.

Reamintim că după începerea războiului din Ucraina, Primăria Municipiului Brașov și mai multe organizații neguvernamentale au constituit grupul de lucru „Brașov pentru Ucraina”, pentru a veni în sprijinul refugiaților din țara vecină, lovită de război, și pentru a trimite ajutoare acolo. În data de 4 martie a fost deschis, la CATTIA, Centrul Comunitar „Brașov pentru Ucraina“, urmat apoi de un call-center permanent și o platformă on-line, puse la dispoziția refugiaților ucraineni, dar și celor care doresc să își ofere ajutorul. De la deschiderea centrului, care funcționează non-stop cu sprijinul celor câteva sute de voluntari și al donatorilor, peste 1.200 de ucraineni au beneficiat de servicii gratuite care includ cazare, hrană caldă și rece, produse de igienă personală, haine, produse pentru nou-născuți, produse pentru animalele de companie, sala de joacă și activități pentru copii, consiliere psihologică și asistență juridică, iar recent au fost organizate și cursuri de limba română sau engleză pentru copiii ucraineni.

Toate acestea sunt posibile cu implicarea comunității – de la brașovenii sau companiile care au donat produse sau bani, până la restaurantele care au pregătit și servit gratuit mese calde pentru cei din centru, cei 450 de voluntari care s-au înscris pe platforma voluntarbv.ro, sau organizațiile care au pus umărul, prin tot felul de activități, pentru a face din centrul comunitar de la CATTIA un loc în care să-i întâmpinăm pe cei care au nevoie.

 

Inapoi