Frizer, bucătar, zidar, ospătar, paznic, specialiști în CNC, par să fie cele mai căutate meserii la Bursa Locurilor de Muncă de la Codlea, dar angajatorii acceptă și muncitorii necalificați, pe care să îi pregătească.
Bursa locurilor de muncă s-a deschis de la orele 14.00 în prima zi, foarte multe persoane dorind să vadă care este oferta angajatorilor. De la muncitori necalificați până la specialiști în industrie, tehnologie și IT, dar și croitorie, persoanele și-au depus CV-urile și așteaptă un interviu. Cert este faptul că tot mai mulți angajați își doresc un alt loc de muncă, iar cei care aplică pentru primul loc de muncă pot alege dintr-o gamă variată. Singurul impediment pentru angajat pare să fie cel legat de partea de salarizare, însă acesta este depășit de nivelul de pregătire al candidatului, spun specialiștii. Însă, privind partea bună, persoanele care acced înr-un domeniu nou fără a avea pregătirea necesară, o pot dobândi prin cursuri de formare pus la dispoziție de angajator.
Municipiul Codlea este beneficiarul proiectului “O comunitate solidară si responsabilă” POCU/717/5/1/155943 Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 care are ca obiectiv „Dezvoltarea comunitară și cresterea calității vieții Municipiului Codlea, județul Brașov prin asigurarea unei intervenții sociale integrale in domenii sociale relevate, respectiv ocupare și antreprenoriat, servicii sociale si socio-medicale și favorizarea accesului la informare privind drepturile sociale și cetățenești a membrilor comunității”
Bursa Locurilor de Muncă se derulează în zilele de 14 și 15 decembrie, pe strada Horia nr 5, in sala de Sport.
Persoanele care doresc să vadă oferta sunt așteptat între orele 14.00 și 18.00.