Stiri

Cabinet stomatologic finanțat prin Start Up Nation, la un liceu din Săcele

2.4K

Doi tineri din Brașov și-au împlinit un vis, acela de a avea propriul cabinet stomatologic. Au accesat fonduri prin programul START UP NATION și au reușit să-și deschidă cabinetul stomatologic chiar în incinta unui liceu din Municipiul Săcele. Pasionați și de meseria de părinte, Lucian și Andra Ștefan au vrut ca întreaga lor activitate să se desfășoare printre elevi educându-i pe aceștia despre tot ceea ce înseamnă sănătatea orală.  Andra, medic stomatolog și proaspătă mămică, va fi în fiecare joi,  în incinta Liceului Teoretic George Moroianu pentru a oferi consultații gratuite elevilor, precum și  campanii periodice de informare și educare în privința igienei orale. Cadrele didactice și nedidactice ale liceului, precum și toate cadrele medicale din Municipiul Săcele vor beneficia de o serie de facilități.

Deschiderea oficială a cabinetului stomatologic va avea loc luni, 3 februarie de la ora 15:00. Investiția, deși privată, realizată prin fonduri europene (Programul StartUp Nation plus), vine să sprijine elevii liceului, profesorii și personalul nedidactic precum și întreaga comunitate săceleană. Acest proiect este un model de colaborare și dezvoltare locală între mediul privat și autoritățile publice locale, în speță, Liceul Teoretic George Moroianu și Primăria Municipiului Săcele.

La eveniment sunt așteptate cadre din conducerea liceului, primarul Municipiului Săcele, reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie (titularul proiectului de finanțare), ai Direcției de Sănătate Publică Brașov, ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, precum și ai Colegiului Medicilor Dentiști Brașov.

Totodată, în cadrul evenimentului se va oficia și o scurtă slujbă religioasă.

Inapoi