Stiri

Cetatea Medievală Râșnov a fost preluată de către Primăria Orașului Râșnov de la fostul constructor!

217

După aproape doi ani de la rezilierea de comun acord a contractului de reabilitare și modernizare a Cetății Medievale și după nenumărate negocieri, Primăria Orașului Râșnov a reușit atăzi să preia, de la Romconstruct, amplasamentul Cetății Medievale.

Contractul a fost reziliat în data de 11.07.2022. De atunci și până astăzi între constructor și primărie au fost purtate o serie de negocieri și discuții pentru punerea în siguranță a monumentului, pentru stabilirea restului lucrărilor de executat și implicit pentru predarea amplasamentului către autoritățile locale pentru a putea continua lucrările de restaurare.

Începând cu 29.07.2022, constructorul și-a retras muncitorii de la cetate. Au urmat mai multe luni în care schelele din interiorul și din exteriorul cetății au fost demontate, iar lucrările executate au fost puse în siguranță.

În tot acest timp, la nivelul primăriei a fost constituită o comisie care să efectueze o recepție a lucrărilor. Deoarece contractul a fost reziliat de comun accord, iar lucrările nu au fost finalizate în totalitate, nu s-a putut încheia decât un proces verbal de recepție parțială.

Pentru că au fost identificate anumite neconcordanțe între lucrările executate și cele regăsite în proiect, în data de 08.12.2023 a fost emis un proces verbal de respingere a lucrărilor. La solicitarea autorităților locale, constructorul a remediat o parte din problemele identificate, dar nu în totalitate. Procesul verbal de recepție parțială a lucrărilor a rămas în continuare neschimbat, iar lucrările au fost respinse. Din acest motiv, constructorul nu a dorit să predea amplasamentul înapoi către primărie.

Partea de verificare a lucrărilor executate este în continuare în plină desfășurare. Verificările sunt efectuate și de alte instituții abilitate, nu doar de Primăria Orașului Râșnov. Vorbim aici de Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcția de Cultură a Județului Brașov sau de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov.

În paralel cu aceste proceduri, odată ce a preluat amplasamentul cetății de la fostul constructor, primăria se va ocupa întocmirea expertizelor și actualizarea proiectului tehnic pentru restul lucrărilor de executat. Acest pas este necesar pentru lansarea licitației care va stabili un nou constructor, care să finalizeze proiectul de restaurare și modernizare a Cetății Medievale Râșnov.

Inapoi