Stiri

Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei, susținut de Corul Bach al Bisericii Negre și Ansamblul Crescendo din Paris

731

Duminica, 8 mai 2022, de la ora 18.00, Biserica Neagră invită la Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei, susținut de Corul Bach al Bisericii Negre și Ansamblul Crescendo din Paris, care vor interpreta lucrări de Franz Liszt, Felix Mendelssohn Bartholdy, Gabriel Fauré și Marțian Negrea sub conducerea muzicală a maestrului Christian Ciuca. Soliști în cadrul acestui concert franco-român vor fi soprana Melinda Samson (Sibiu) și baritonul Dmytro Rusyniak (Odessa), iar la orgă va cânta Steffen Schlandt. La Paris, la începutul lui aprilie, în bazilica Sainte-Clotilde, cele două coruri au oferit deja această experiență muzicală inedită publicului francez, iar acum muzicienii se vor reuni la Brașov pentru publicul român.
Concertul este sprijinit de către Institutul Cultural Român, Institutul Francez din România, Alianța franceză Brașov și Agentia Consulară a Franței la Brașov.
Încasările obținute în urma concertului vor fi donate Centrului Comunitar de primire refugiați, care este administrat de municipalitatea brașoveană împreună cu o serie de organizații cu experiență în activitățile cu migranții.

Franz Liszt – «Via Crucis»
Felix Mendelssohn Bartholdy – «Psalmul 42».
Gabriel Fauré – «Cantique de Jean Racine»
Marţian Negrea – «Psalmul 123»

Biletele pot fi achiziționate aici –

Inapoi