Consiliul Județean Brașov a adoptat, în cadrul unei ședințe extraordinare convocate de îndată, o hotărâre prin care solicită trecerea imobilelor ce compun Spitalul General Căi Ferate Brașov din domeniul public al statului și din administrarea Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în domeniul public al județului Brașov.
Unitatea medicală este amplasată pe Bulevardul 15 Noiembrie nr. 60 și ocupă un teren de aproximativ 2.840 de metri pătrați. Conform documentelor cadastrale, complexul include mai multe clădiri: corpul principal al spitalului, unde funcționează secțiile medicale și ambulatoriul, dar și alte construcții destinate activităților administrative, cabinetelor medicale sau spațiilor tehnice.
Aceasta nu este prima decizie a administrației județene privind preluarea unității medicale. O hotărâre similară a fost adoptată și în 2023, însă atunci procesul nu a putut fi finalizat deoarece spitalul avea în structură și un ambulatoriu situat în Târgu Mureș, pentru care Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” și-a exprimat intenția de preluare. Ulterior, structura organizatorică a spitalului a fost modificată de ministerul de resort pentru a permite continuarea procedurilor.
Transferul unității sanitare către administrația județeană ar urma modelul aplicat în anul 2010, când mai multe spitale publice au trecut în administrarea Consiliului Județean Brașov.
Președintele Adrian-Ioan Veștea a declarat că instituția are experiența necesară pentru gestionarea spitalelor publice, subliniind că administrația județeană a realizat în ultimii ani investiții importante în infrastructura medicală și în dotarea unităților sanitare aflate în subordine.
În perioada următoare, procedura va continua la nivel guvernamental, urmând să fie emisă o hotărâre de guvern prin care administrarea Spitalului General Căi Ferate Brașov să fie transferată oficial către Consiliul Județean Brașov.








