Stiri

De Ziua Culturii Naționale, opereta „Crai Nou”de Ciprian Porumbescu, la Opera Brașov

562

Sâmbătă, 14 ianuarie 2023, de la ora 18.30, la Opera Brașov, sărbătorim Ziua Culturii Naționale cu un spectacol românesc: opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu.

Brașovul este legat inseparabil de marele muzician român care a locuit aici între anii 1881 – 1883, și-a desfășurat activitatea ca dirijor al corului Bisericii „Sf. Nicolae” din Schei și al Reuniunii române de gimnastică şi cântări și, așa cum afirmă specialiștii, a avut cea mai prolifică perioadă de creație din viața sa artistică. Tot la Brașov, Ciprian Porumbescu a înregistrat imensul succes al punerii în scenă a primei operete românești, compusă de el, „Crai Nou”, având la bază textul piesei poetului Vasile Alecsandri. Prima reprezentație a lucrării a avut loc pe 27 februarie 1882, cu compozitorul la pupitrul dirijoral, în Sala Festivă a Gimnaziului Român (astăzi, Colegiul Național „Andrei Șaguna”), prestigios lăcaș de învățământ, iar primirea extrem de favorabilă a spectacolului a condus la programarea, chiar a doua zi, pe 28 februarie 1882, a încă unei reprezentații.

Opereta îmbină veselia cu poezia într-o atmosferă românească extrem de tonică și dezvoltă un mit popular care spune că luna nouă poate aduce fericirea celor îndrăgostiți. Lucrarea este, de fapt, o glumă, în care un ispravnic este păcălit de doi tineri, ajutați de țăranii de la munte. Anica, chiar nepoata acestui dregător, și Leonaș fug de acasă pentru a se căsători, dar sunt căutați de către ispravnic și jandarmi. Apărați de Dochița și de Moș Corbu, ei reușesc să se ascundă pentru ca, în final, Ispravnicul să îi și logodească.

Partitura operetei „Crai Nou”, compusă în perioada în care curentul muzical al școlilor naționale era în plin avânt, conturează personaje în care spiritualitatea românească se regăsește pe deplin. Poezia cuplului Anica – Leonaș se echilibrează cu vigoarea perechii Dochița – Bujor. Comicul de situație și de limbaj se datorează rolurilor de compoziție Moș Corbu și Ispravnicul relevându-se prin ei umorul nostru românesc inepuizabil. Montarea actuală a operetei „Crai

Nou”, ce datează din 2018, dorește să îmbine atmosferă extrem de tonică a satului românesc exprimată de Ciprian Porumbescu prin ritmurile cântecelor populare și horelor cu zona de mister și inefabil existentă în poezia „Crai Nou” de Vasile Alecsandri, inspiratorul libretului acestei prime operete românești. Craiul Nou care împlinește dorurile și Sânzienele – ielele cele bune cu puteri magice care dansează în hore noaptea la lumina lunii – sunt întruchipate vizual în două momente muzicale nou-introduse în desfășurarea spectacolului („Balada” și „Rapsodia română”), întregindu-se astfel paleta componistică a lui Ciprian Porumbescu.

În distribuția spectacolului, îi vom găsi pe soliștii Operei Brașov: Anica – Nicoleta Chirilă, Leonaș – Mihai Irimia, Bujor – Valentin Marele, Dochița – Asineta Răducan, Moș Corbu – Marian Rește, Ispravnicul – Lorand Cristian. Soliști balet: Mihaela Pop și Dorin Mirea. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regie scenă: Dan Antipa.

  • Spectacolul durează o oră și 45 minute și nu are pauză.

 

Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

 

Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.

Inapoi