Stiri

După linșajul mediatic, George Buhnici plătește din ce în ce mai scump derapajul avut la Neversea

992

BCR a anunţat că renunţă la parteneriatul cu GEorge Buhnici,  după ce în ultimele zile a aşteptat o poziţie din partea jurnalistului, citează Pagina de Media.

BCR a dat un comunicat prin care a spus în mod public că „se disociază ferm de sexism şi discriminare“. Acum, la nici 24 de ore, banca a anunţat că renunţă definitiv la parteneriat. Buhnici, în mijlocul scandalului momentului. În online a luat amploare valul de reacţii negative referitoare la declaraţiile jurnalistului legate de femeile care au vergeturi şi celulită, dar şi exemplu soţiei sale „care arată ca o minoră“.

Ce a spus Buhnici, la Neversea, într-un interviu acordat Antena Stars? „Venim la mare ca să vedem piele, aş vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăţi piele şi sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi şi cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la ţâţe şi la buci? Aia vreau să văd la mare! (…). Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele. Jur. Uită-te la ea!”.

BCR a încheiat parteneriatul cu Buhnici, după ce a așteptat în ultimele zile un răspuns de la el. „Adevărul simplu spus este ca am aşteptat în ultimele zile (din respect pentru un partener de mulţi ani) poziţia lui la reacţia publicului şi, mai ales, la solicitarea noastră de angajare într-o campanie de educaţie împotriva discriminării şi sexismului. Am primit un răspuns din care este evident că vedem diferit lucrurile. L-am anunţat pe George că vom încheia parteneriatul cu el“, a spus BCR într-o postare pe Faceboook.

În urma valului de reacţii negative, şi Consiliul Discriminării a anunţat marţi că-l anchetează pe George Buhnici, care e pasibil la o amendă între 2.000 şi 100.000 de lei.

Poziţia BCR a fost următoarea: „Situaţia din ultimele zile generată de unul dintre partenerii noştri, George Buhnici, ne-a pus în poziţia de a reacţiona la acest derapaj. Am respins şi vom respinge întotdeauna orice atitudine de sexism şi discriminare în limbajul public. Totuşi, am crezut şi credem în a doua şansă, nu în execuţii sumare, în piaţa publică. Continuăm să credem că orice greşeală se repară mai ales cu implicarea celui care a greşit. Adevărul simplu spus este ca am aşteptat în ultimele zile (din respect pentru un partener de mulţi ani) poziţia lui la reacţia publicului şi, mai ales, la solicitarea noastră de angajare într-o campanie de educaţie împotriva discriminării şi sexismului. Am primit un răspuns din care este evident că vedem diferit lucrurile. L-am anunţat pe George că vom încheia parteneriatul cu el. Sexismul, discriminarea, obiectificarea sexuală a femeilor sunt inacceptabile în orice formă şi nuanţă, implicită sau explicită.”

Inapoi