Se produce zăpadă artificială!!!
Având în vedere condițiile meteo care permit funcționarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale pe timpul zilei, precum și faptul că prognoza arată temperaturi pozitive pentru zilele viitoare, am luat decizia de a produce zăpadă artificială și pe parcursul zilei de astăzi, în zonele unde era necesar să creștem grosimea stratului de zăpadă.
În aceste condiții, schiați cu precauție, reducând considerabil viteza, deoarece în zonele în care acționează instalațiile de producere a zăpezii consistența acesteia este diferită, încetinind foarte mult alunecarea. Totodată, purtați ochelari de schi, pentru a beneficia de o vizibilitate bună.
În zonele în care se produce zăpadă au fost montate atenționări.
Toate pârtiile sunt în condiții bune. Stratul de zăpadă bătută pe pârtiile din partea superioară a muntelui are aproximativ 30 de cm, iar pe cele din partea inferioară are 20 de cm.
Astăzi se schiază pe toate pârtiile din masivul Postăvarul: Kanzel, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), Lupului inferior. Și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să învețe să schieze.
Instalațiile de transport pe cablu care funcționează astăzi sunt telecabina Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului și teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion, cu precizarea că suntem sub avertizare meteo de vânt sever, ceea ce ar putea determina oprirea unor instalații de transport pe cablu, în special a celor care fac legătura cu partea superioară a masivului (telecabina și telegondola). În aceste condiții, le recomandăm celor care vor să schieze astăzi în Poiana Brașov să își achiziționeze ski-pass-uri cu puncte.
Temperatura în această dimineață, la ora 9.00 este de -8 grade Celsius în masiv și – 4 grade în Poiana Brașov.
Galerie Foto cu starea partiilor din Poiana Brasov. Se produce zăpadă artificială!
522