Stiri

George Scripcaru își va anunța, astăzi, candidatura la Primăria Brașov

476

Fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, își va anunța astăzi, candidatura la Primăria Brașov, într-o conferință de presă, la care vor fi participa Nicolae Ciucă –  președintele PNL, Adrian Veștea – președinte PNL Brașov dar și alți membri din conducerea PNL centrală și județeană.

Coaliţia a decis, luni, să aibă candidaturi comune PSD-PNL la câteva municipii reşedinţă de judeţ, astfel că PNL va avea candidatul la Primăria Braşov, iar PSD la primăria Bacău. În organizaţia Timiş, PSD va da candidatul la Consiliul Judeţean, iar PNL, la Primăria Timişoara, potrivit unor surse politice. Discuţia urmează să continue în coaliţie şi în cazul altor judeţe, precum Satu Mare şi Mureş.

Coaliţia de guvernare a decis luni că va avea candidaturi comune la municipiile Braşov, unde va da candidatul PNL şi la Bacău, unde va fi candidat din partea PSD.

La Timiş, unde au fost nemulţumiri din partea liberalilor privind o colaborare cu PSD, a-a decis că PSD va da candidatul la Consiliul Judeţean şi PNL la primăria Timişoara.

S-a decis şi candidaturi comune la sectoarele 1, unde va fi candidat din parte PNL şi la sectoarele 2 şi 5, unde candidaţii vor fi nominalizaţi de PSD.

Liberalii şi social-democraţii mai discută astfel de candidaturi comune şi pentru Satu Mare şi Mureş, dar nu s-a luat încă o decizie.

 

Inapoi