Circulația feroviară între Râșnov și Zărnești va fi suspendată temporar, la finalul lunii martie, pentru desfășurarea unor lucrări de înlocuire a șinei uzate.
Potrivit informațiilor transmise de Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov, intervențiile vor avea loc pe sectorul cuprins între kilometrii 23+300 și 23+700, pe tronsonul dintre cele două stații. Lucrările sunt programate în perioada 24 – 27 martie 2026, zilnic între orele 09:00 și 12:10.
Pe durata intervențiilor, circulația pe linia curentă dintre Râșnov și Zărnești va fi închisă temporar. În aceste condiții, trenurile de călători 11237 și 11238 vor fi anulate pe relația Brașov – Zărnești și retur, iar traficul trenurilor de marfă va fi, de asemenea, întrerupt în intervalul lucrărilor.
Măsura a fost aprobată de Comandamentul Regional de Închideri de Linii, iar operatorii feroviari care folosesc această rută au fost deja informați cu privire la restricțiile temporare.
Linia de cale ferată Brașov – Zărnești are un statut aparte, fiind prima linie neinteroperabilă din România concesionată, la începutul anilor 2000, unui administrator privat de infrastructură feroviară.








