Stiri

Lucrări la rețeaua de apă pe mai multe străzi din Brașov

45

Echipele Companiei Apa Brașov intervin în această dimineață în mai multe zone din municipiu pentru efectuarea unor lucrări la rețeaua de alimentare cu apă.

Potrivit operatorului, intervențiile vizează atât remedierea unor avarii apărute la conducte, cât și lucrări de întreținere la sistemul de vane și la căminele rețelei de distribuție. Acțiunile au loc simultan în mai multe puncte din oraș.

Reparațiile la conducte sunt realizate pe strada Horia nr. 36, strada Octavian Goga nr. 30, strada Păcii nr. 4 și strada Herman Oberth nr. 25, unde au fost semnalate avarii ale rețelei de apă.

În același timp, echipele tehnice efectuează lucrări de decolmatare a căminelor de vane în zona străzii Bogdan Alexandru – strada Fanionului, precum și pe tronsonul Pavilioanele CFR – strada Hărmanului.

Reprezentanții companiei transmit că intervențiile sunt programate și au scopul de a menține funcționarea în condiții optime a rețelei de alimentare cu apă din municipiu.

Inapoi