Stiri

Mai multe posturi de lucru pentru eliberarea cărților de identitate, din septembrie

392

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, într-o perioadă în care cererea de acte de identitate noi este în creștere, Serviciul Public Local pentru Evidența Persoanelor deschide de la începutul lunii septembrie încă patru posturi de lucru pentru preluarea și procesarea documentelor în vederea eliberării cărților de identitate, care va mări astfel la 10 numărul de posturi din cadrul serviciului.

Cele patru birouri sunt în curs de amenajare într-una dintre fostele săli de așteptare ale serviciului. A fost achiziționată aparatura necesară și separatoarele necesare delimitării spațiului aferent fiecărui post, care vor fi instalate în perioada imediat următoare, iar apoi vor fi deschise publicului.

„Cei doi ani de pandemie au reprezentat nu doar restricții, ci și o prelungire automată a valabilității mai multor acte, inclusiv a actelor de identitate, lucru care s-a transpus într-un aflux, într-un volum foarte mare de cereri în perioada de după încetarea acestor restricții și a prelungirii automate a valabilității documentelor. Prin urmare, vara aceasta mulți dintre dumneavoastră ați stat la coadă la Primăria Brașov încercând să vă înnoiți documentele de identitate. Ei bine, de la începutul lunii septembrie, mărim capacitatea Serviciului Evidența Populației, de la șase birouri – câte avem la ora actuală  – cu încă patru, pentru un total de zece birouri. Dintre acestea, trei vor procesa cererile și solicitările înscrise în format online, iar celelalte șapte vor fi la dispoziția dumneavoastră pentru depunerea fizică a documentelor și pentru înscrierea cu bon de ordine, dimineața, la Primăria Brașov. Urmează ca în a doua parte a toamnei, odată ce scăpăm de acest aflux, să revenim la formatul jumătate-jumătate în privința solicitărilor care sunt formulate online cu cele care sunt în formatul acesta offline. Prin urmare, am mărit capacitatea cu 66% la sută, vă așteptăm pe toți și vă mulțumim pentru înțelegerea de care ați dat dovadă în lunile acestea în care volumul de acte este unul neobișnuit“, a declarat primarul Allen Coliban.

Chiar și în acest moment, angajații SPCLEP fac eforturi zilnice pentru preluarea unui număr cât mai mare de dosare și le transmit brașovenilor că nu este necesar să stea la coadă ore întregi înainte de începerea programului, pentru a obține bonuri de ordine.

Dacă în prezent sunt preluate 150 – 180 de dosare pe zi, odată cu extinderea activității, se estimează că numărul persoanelor deservite zilnic va crește cu aproximativ 100. Inițial, toate ghișeele noi vor prelua cereri doar în baza bonurilor de ordine, pentru a elimina aglomerația. Deocamdată, sunt foarte mulți cetățeni care preferă să intre în posesia unui bon de ordine, chiar dacă au deja programări online.

În prezent, activitatea se desfășoară în cadrul a șase posturi (ghișee), care preiau și procesează zilnic, în medie, aproximativ 180 de dosare, cu 3 ghișee dedicate persoanelor care își fac programare online și 3 ghișee pentru cei care vin direct să se programeze pe bază de bonuri de ordine. În zilele de joi, când programul de lucru este prelungit până la ora 18:00, se preiau în medie 250 de dosare.

Pentru luna iulie, cele mai multe cereri, 1925, au fost depuse pentru acte de identitate expirate. Pe locul al doilea sunt schimbările de domiciliu: 571 de schimbări de domiciliu în cadrul municipiului, la care se adaugă 468 de schimbări de domiciliu pentru persoane provenite din alte localități. SPCLEP a mai procesat 238 cereri de viză de reședință, 332 de acte de identitate emise pentru cei care împlinesc 14 ani și 144 acte de identitate noi, ca urmare a căsătoriei. De asemenea, SPCLEP asigură preluarea dosarelor și de la persoanele netransportabile, activitate care implică deplasarea unui lucrător la domiciliul solicitanților; este vorba de aproximativ 10 astfel de cereri săptămânal.

În total, în luna iulie au fost preluate peste 3.600 de dosare în cadrul serviciului.

Pe lângă preluarea dosarelor, angajații SPCLEP Brașov se ocupă și de procesarea lor efectivă, care include nu numai verificarea documentelor necesare, ci și actualizarea bazei de date cu evenimentele ce țin de starea civilă (naștere, căsătorie, divorț etc), precum și comunicări și mențiuni operative primite de la alte instituții, furnizori de date cu caracter personal, adeverințe și dovezi eliberate în baza verificărilor în Registrul Național de Evidență a Persoanelor.

Cărțile de identitate sunt tipărite de Biroul Județean de Administrare a Bazelor de Date pentru Evidența Persoanelor, iar eliberarea lor se face în maximum 3 săptămâni de la data depunerii dosarului. Timpul efectiv de eliberare, în acest moment, este de 7-10 zile, în cazul SPCLEP Brașov.

Le reamintim cetățenilor că au posibilitatea, fără a sta la cozi, să se programeze online pentru eliberarea cărților de identitate. Dacă în timpul pandemiei, programările pe site-ul www.brasovcity.ro erau blocate doar la nivelul unei singure luni (din cauza regulilor impuse de prevenirea răspândirii virusului), în acest moment este disponibil calendarul pe întreg anul, iar locurile libere încep de la mijlocul lunii octombrie.

Desigur, în calendarul de programări pot apărea poziții libere și în restul zilelor, dacă cineva programat renunță sau își modifică rezervarea, în baza codului de acces. SPCLEP face un apel către persoanele care din diverse motive nu ajung la programare să o anuleze pe aplicația din portal, tocmai pentru ca locul rămas liber să poată fi utilizat de altcineva.

Pentru alte informații (taxe, formulare, program etc), este disponibilă pagina serviciului de specialitate, la adresa:

https://www.brasovcity.ro/ro/primaria/servicii_publice/100/144/ .

De asemenea, puteți apela dispeceratul Primăriei – 0268.405000, tasta 9, interior 248 (Serviciul Evidența Persoanelor) sau direct SPCLEP, la telefon 0747014803, în cazul în care aveți întrebări care nu au fost deja lămurite de informațiile prezente pe portal.

În cazuri de extremă urgență, întemeiate, se pot face și programări în baza solicitărilor scrise, transmise pe email la adresa evidentapersoanelor@spclepbv.ro.

Inapoi