Căpitanul Argentinei, Lionel Messi, a declarat, duminică seară, că îşi doreşte să mai joace câteva meciuri pentru naţionala Albiceleste şi în calitate de campion mondial.
„Vreau să mai joc câteva meciuri şi în calitate de campion mondial. Asta îşi doreşte toată lumea, este cel mai dorit trofeu de toţi. Am avut noroc că am realizat totul în cariera mea şi doar cupa asta îmi lipsea. Vreau să mă bucur cu toată lumea de acest trofeu”, a declarat Messi, conform Clarin.
„Nu puteam cere nimic mai mult. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat. Trebuia să fim campioni mondiali, nu e timpul de analiză, e timpul să sărbătorim. Cu siguranţă va fi ultimul meci al meu la o Cupă Mondială”, a mai spus căpitanul argentinian.
Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale.