Stiri

Oficialii Lufthansa au vizitat în premieră Aeroportul Internaţional Braşov!

1.2K

 

Prima întâlnire pe care o delegaţie oficială a Lufthansa Group – cea mai mare companie aeriană din Germania și din Europa, a avut-o cu conducerea executivă a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav chiar la sediul acestuia, a avut loc joi, 5 octombrie.

Oliver Schneider – senior manager al companiei, Monica Dobruţchi – manager general pe România, Bulgaria şi Moldova, şi Florin Dogaru – station manager Sibiu, Cluj-Napoca şi Timişoara, din cadrul Deutsche Lufthansa AG, au discutat cu directorul general al Aeroportului, Alexandru Anghel, cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, şi primarul Oraşului Ghimbav, Ionel Fliundra.

La întrunire a participat şi directorul operaţional al AIBG, Silviu Chirtoc.

Acestea au fost primele discuţii concrete purtate după momentul deschiderii Aeroportului şi axate pe intenţiile operatorului german de a iniţia începând cu anul viitor zboruri care să lege Braşovul de destinaţii importante din întreaga Europă.

„În contextul operaţionalizării Aeroportului Braşov, oficialii Lufthansa au dorit să se informeze la faţa locului în ceea ce priveşte condiţiile de operare, tarifele, serviciile pe care le oferim, dar şi echipamentele de care dispunem. I-am însoţit într-un periplu prin terminal şi pe platforma de îmbarcare-debarcare, le-am prezentat componentele infrastructurii aeroportuare şi la final impresiile lor au fost pozitive. Avem încredere că vom putea dezvolta o colaborare bună, un business avantajos şi, implicit, un viitor benefic pentru ambele părţi”, a menţionat directorul general al AIBG, Alexandru Anghel.

Oaspeţii au fost interesaţi şi de informaţii de natură economică privind dezvoltarea industriei, a sectorului serviciilor şi a turismului la nivelul judeţului Braşov, de ponderea investiţiilor germane şi de legăturile pe care judeţul nostru le-a dezvoltat cu Germania de-a lungul timpului, în ideea conturării unor destinaţii care să fie luate în considerare pentru operaţionalizare de la Aeroportul Braşov în anul 2024.

Şerban Todorică-Constantin, şeful administraţiei judeţene, şi Ionel Fliundra, primarul Ghimbavului, le-au expus oficialilor Lufthansa date cuprinzătoare despre relaţiile economice ale judeţului Braşov cu Germania, având în vedere că această ţară ocupă un loc de frunte în ceea ce priveşte prezenţa investitorilor în judeţ, numărul investiţiilor realizate şi volumul schimburilor comerciale.

„Din punct de vedere economic, Germania este principalul nostru partener, însă nu trebuie să neglijăm nici colaborările investiţionale realizate cu firme din Austria şi Elveţia. Pe lângă cifrele economice solide, Braşovul are argumentul colaborărilor cu spaţiul germanic din punct de vedere social, cultural şi educaţional, graţie comunităţii germane pe care o avem în judeţ şi comunităţilor de braşoveni stabilite în numeroase oraşe germane. Am convingerea că Aeroportul Braşov are atuurile necesare pentru a deveni unul dintre aeroporturile pe care în viitorul apropiat vor ateriza şi decola avioane aparţinând Lufthansa”, a spus preşedintele CJ Braşov.

În perioada următoare, conducerea Lufthansa va realiza o analiză comparativă a tuturor aeroporturilor pe care le are în atenţie pentru iniţierea unor zboruri noi din 2024, iar managementul companiei va decide ce destinaţii vor fi operate şi de pe care aeroporturi.

„Credem că înainte de Crăciun vom avea un răspuns de la Lufthansa şi avem toate motivele să fim optimişti şi să credem că Braşovul se va număra printre aeroporturile pe care va zbura cea mai importantă companie de linie din Europa”, a concluzionat Alexadru Anghel.

 

Inapoi