Stiri

Opera Brașov, pentru al doilea an consecutiv, pe scena Operei Naționale București

286

„Il Trittico”, trei capodopere pucciniene într-un singur spectacol!

 Opera Brașov prezintă vineri, 14 iunie 2024, de la ora 19.00, pe scena Operei Naționale București, în cadrul celei de-a treia ediții a Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition, spectacolul „Il Trittico” de G. Puccini. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Sandu (invitat), iar scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea. Își dă concursul Orchestra Operei Brașov.

„Il Trittico” de Giacomo Puccini este compus din trei opere într-un singur act: „Il Tabarro” (Mantaua), „Suor Angelica” şi „Gianni Schicchi”. Premiera mondială a avut loc pe 14 decembrie 1918, la Metropolitan Opera din New York, iar la Opera Braşov, producția a văzut luminile rampei pe 26 octombrie 2013, în cadrul Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet, ediția a XI-a. În 2024, toate marile teatre de operă ale lumii comemorează 100 de ani de la moartea marelui compozitor italian, exponent de seamă al curentului verist, cel care a dăruit lumii muzicale capodopere importante. Merită să subliniem faptul că Puccini a avut o apreciere deosebită pentru cântăreții români. L-a ales pe tenorul Grigore Gabrielescu în rolul titular pentru premiera mondială a operei „Edgar”, iar, mai târziu, pe Hariclea Darclée pentru a o interpreta pe Floria Tosca în premiera operei „Tosca”. Aceasta din urmă i-a sugerat introducerea unei arii pentru soprană în actul al doilea, astfel născându-se celebra „Vissi d’arte”.

Dirijor: Cristian Sandu (invitat)

Regia artistică: Alexandru Nagy, Valentina Mărgăraș, Marian Pop

Scenografia: Rodica Garștea

Dirijor de cor: Dragoș Cohal

Asistent regie: Valentina Mărgăraș

Regie de scenă: Marilena Aldea

 

IL TABARRO

Regia: ALEXANDRU NAGY

Distribuția:

Michele – Adrian Mărcan

Giorgetta – Cristina Radu (debut)

Luigi – Adrian Dumitru (debut)

Frugola – Florentina Soare (debut)

Talpa – Ștefan Schuller

Tinca – Claudiu Bugnar

Vânzătorul de canzonette – Dan Ionescu

Doi îndrăgostiți – Maria Catrina, Bogdan Mirică

Corul Operei Brașov

Libretul acestei opere a fost scris de Giuseppe Adami, după piesa „La Houppelande” de Didier Gold. Acţiunea se desfăşoară la Paris, pe un şlep de pe Sena, la începutul secolului XX.

O realizare importantă a verismului italian, „Il Tabarro” este o dramă despre viaţa muncitorilor de pe cheiurile pariziene. Opera revelează personalităţi puternice ale personajelor, subliniate de muzica sugestivă compusă de Puccini.

La Opera Braşov, „Il Tabarro” a fost montată de Alexandru Nagy, unul dintre cei mai tineri regizori de operă din România.

 

SUOR ANGELICA

Regia: VALENTINA MĂRGĂRAŞ

 Distribuția:

Suor Angelica – Aurelia Florian

La Zia Principessa – Carmen Topciu

La Maestra Delle Novizie – Asineta Răducan

La Badessa – Cristina Coatu

Suor Genovieffa – Iuliana Stârlea (debut)

Una Novizia – Andromeda Nemeș

Suor Osmina – Daniela Surdeanu

Suor Dolcina – Geanina Tomescu

Prima Sorella – Anca Moguț

Seconda Sorella Cercatrice – Anca Panait

La Suora Infirmiera – Rodica Iuga

Copilul – Anastasia Stârlea (debut)

Opera are la bază libretul lui Giovacchino Forzano. Acţiunea se petrece pe la sfârşitul anului 1600, într-o mănăstire de lângă Siena, unde viaţa se desfăşoară în obişnuinţa şi rigorile sale. Angelica fusese trimisă la mănăstire pentru a pune capăt scandalului iscat odată cu naşterea nelegitimă a copilului ei, păcat condamnat de societate şi neiertat de familie. De şapte ani este printre maici, fără nici o ştire despre copil şi nici despre rude. Primeşte vizita mătuşii ei, care îi spune că fetița ei a murit. Suor Angelica recurge la sacrificiul suprem, având în faţa ochilor imaginea copilului chemând-o la el.

 

GIANNI SCHICCHI

Regia: MARIAN POP

Distribuția:

Gianni Schicchi – Alexandru Aghenie

Lauretta – Silvia Micu (debut)

Zita – Asineta Răducan

Rinuccio – Liviu Iftene

Gherardo – Mugurel Oancea

Nella – Corina Klein

Gherardino – Anastasia Stârlea (debut)

Betto – Marian Rește

Simone – Lorand Cristian

Marco – Valentin Marele

La Ciesca – Cristina Roșu

Spinelloccio – Paul Tomescu

Notarul Ser Amantio di Nicolao – Șerban Lupei (debut)

Pinellino, un pantofar – Andrei Lucian Ionescu (debut)

Guccio, un vopsitor – Șerban Dinu (debut)

Buoso Donati – Marius Tămășanu

A treia parte a „Tripticului” este „Gianni Schicchi”, singura operă comică scrisă de G. Puccini, și este inspirată din „Infernul” lui Dante Alighieri, pe un libret al aceluiaşi Giovacchino Forzano. Acţiunea se petrece în Florenţa, în casa bătrânului negustor Buoso, care moare chiar în prezenţa rudelor sale, a căror vizită este motivată de aşteptata moştenire, deloc neglijabilă. Însă Buoso lasă averea lui toată unor călugări dintr-o mănăstire, printr-un testament deocamdată de negăsit. Rinuccio, nepotul favorit al lui Buoso, îl găseşte şi… cum este îndrăgostit de Lauretta, fiica lui Gianni Schicchi, va negocia predarea testamentului pentru propria sa fericire…

  • Spectacolul durează trei ore și 10 de minute și are două pauze.

 Bilete se pot achiziționa online, de pe site-ul: http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

 

 

Inapoi