Salvamontiştii din Braşov intervin pentru salvarea a patru turişti străini care au rămas blocaţi pe Brâna Caprelor, în Masivul Bucegi. Totodată, a fost solicitat elicopterul SMURD de la Braşov, pentru a se încerca extragerea lor prin troliere, în cazul în care condiţiile meteo vor permite. Informaţiile preliminare arată că turiştii au fost sfătuiţi să nu continue traseul din cauza lipsei echipamentului adecvat şi a condiţiilor meteorologice dificile din zona înaltă. Reprezentanţii Salvamont Braşov anunţă că doi dintre turiştii aflaţi în dificultate au fost coborâţi cu elicopterul, ceilalţi doi urmând a fi preluaţi şi ei. Niciunul dintre turişti nu are nevoie de ajutor medical.
Elicopterul a efectuat deja două ture şi a coborât două persoane în Valea Mălăieşti. În minutele următoare, va prelua şi va coborî următoarele două persoane”, informează, marţi după-amiază, Salvamont Braşov.
Apelul de urgenţă a fost primit prin 112, iar acolo s-a deplasat o echipă de prim răspuns din cadrul Salvamont Râşnov, însoţită de doi jandarmi montani. În sprijinul acestora au mers şi salvatorii montani din cadrul Salvamont Braşov, iar un salvator montan a fost continuu în contact telefonic cu ei. Totodată, a fost solicitat elicopterul SMURD de la POA Braşov, care va încerca extragerea turiştilor prin troliere, cu ajutorul unui salvator montan.
”Din cauza instabilităţii atmosferice, echipele de salvatori au pornit şi pe cale terestră către zona intervenţiei, în cazul în care condiţiile meteo vor împiedica evacuarea aeriană. Conform informaţiilor preliminare, turiştii au trecut în această dimineaţă pe la Cabana Mălăeşti, unde au fost avertizaţi să nu continue traseul din cauza lipsei echipamentului adecvat şi a condiţiilor meteorologice dificile din zona înaltă”, au menţionat inițial salvamontiştii.








