Stiri

Proiectul reamenajării Pieței Sfatului, în dezbatere publică

283
Primăria Municipiului Brașov așteaptă brașovenii la prezentarea proiectului de reamenajare a Pieței Sfatului, în cadrul căreia atât comunitatea, cât și profesioniștii din domeniu își pot exprima punctul de vedere cu privire la acesta.

Evenimentul va avea loc joi, 25 mai, ora 17.00, la Banca de Cultură Apollonia. Cei care nu pot fi prezenți vor putea urmări prezentarea pe Zoom, la următorul  link. 

Reamintim că, în urma unui concurs internațional de soluții organizat anul trecut de Ordinul Arhitecților din România, un juriu internațional a desemnat proiectul echipei de arhitecți de la STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL din București drept cel mai bun concept de restaurare al Pieței Sfatului. Ca urmare a acestui concurs, echipa de arhitecți câștigătoare a început etapa de realizarea a proiectului tehnic pentru restaurarea celei mai importante zone a orașului, Piața Sfatului. Pentru a vedea modul în care acest proiect răspunde așteptărilor brașovenilor, dar și pentru a vedea care sunt părerile specialiștilor în domeniu, echipa de proiectanți, în parteneriat cu municipalitatea, organizează această prezentare publică.
Inapoi