Evenimente

Opera Brașov, prea mare pentru sala în care joacă! În mai puțin de două ore s-au vândut toate biletele pentru spectacolele din luna martie

397

Spectacolele se joacă doar cu casa închisă de mult timp si biletele se epuizează în doar câteva ore. Pentru luna în curs nu a fost nici o exceptie, în primele cinci minute au fost achiziționate peste 500 de tichete, iar în zece minute, 900 de bilete. Primul spectacol „sold-out” a fost „Anotimpurile”, balet pe muzică de A. Vivaldi și A. Piazzolla, în doar 18 minute.

A urmat opereta „Voievodul țiganilor” de J. Strauss-fiul, opera „Boema” de G. Puccini și opera „Elixirul dragostei” de G. Donizetti.

Opera Brasov, a venit în întâmpinarea numeroaselor solicitări și a găsit o soluție: „Dragi spectatori, suntem copleșiți de cererea, tot mai mare, de bilete pentru toate spectacolele noastre!

Având în vedere numărul de 350 de locuri din sala Operei Brașov și pentru a veni în întâmpinarea numeroaselor solicitări, începând din această săptămână vă vom oferi posibilitatea de a participa la repetițiile generale ale spectacolelor.

Astfel, Vineri, 17 februarie 2023, de la ora 11:00 sunteți invitați la repetiția generală a spectacolului „La Traviata” de G. Verdi.

Prețul unui bilet este de 25 de lei.

Biletele se pun în vânzare începând de marți, 14 februarie 2023, ora 10:00 și vor putea fi achiziționate atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10:00 – 17:00 sau cu o oră înainte de începerea evenimentului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

De asemenea, dorim să vă asigurăm ca nimeni nu este favorizat la achiziționarea biletelor (fie la achiziția online, fie la casieria de bilete) și că, în continuare, vom încerca să găsim modalități de a mulțumi pe cât mai mulți dintre dumneavoastră.”

#operabrasov #spectacoleoperabrasov #70anioperabrasov #opera #boema #elixiruldragostei #opereta #voievodultiganilor #balet #anotimpurile #vivaldi #piazzolla #consiliullocalbrasov #primariabrasov #designforyourbusinessbrasov

Inapoi