Stiri

Regulament pentru…trotinete. Cine nu îl respectă poate primi amendă de până la 2.500 de lei 

617

Odată cu creșterea temperaturilor, primul dintre cei doi operatori avizați să desfășoare activități de sharing de trotinete electrice a amplasat aceste trotinete în municipiul Brașov. Din păcate, nu toți utilizatori respectă prevederile „Regulamentului privind condițiile de utilizare pe domeniul public al Municipiului Brașov a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în sistem self-service“, aprobat de Consiliul Local anul trecut, astfel încât se ajunge la situația de a avea trotuare sau stații de autobuze blocate, utilizatori care merg cu trotinetele pe trotuare, copii sub 14 ani care folosesc aceste vehicule pe carosabil sau utilizatori care nu respectă  regulile de circulație pe străzile din Brașov.

Pentru a preveni producerea de incidente, Municipalitatea a notificat deja operatorul pentru   că utilizatorii nu respectă, în mod repetat, zonele în care ar trebui să lase trotinetele după utilizare, așa cum se întâmplă de exemplu pe str. Lungă, în zona stației RAT Memorandului, situație semnalată și de mass-media.

În ceea ce privește zonele în care aceste trotinete pot fi lăsate, regulamentul interzice amplasarea de către operatori, respectiv staționarea sau abandonarea trotinetelor electrice de către utilizatori:

  1. a) pe trotuare cu lățimea mai mică de 2 m;
  2. b) pe toată lungimea stațiilor de transport în comun și în perimetrul acestora pe o distanță de 25 metri față de acestea;
  3. c) în zona zonelor  acceselor auto și pietonale;
  4. d) în intersecții și la mai puțin de 10 m de intersecții;
  5. e) pe scări sau pasaje pietonale;
  6. f) pe partea carosabilă;
  7. h) pe aliniamentele clădirilor sau ale gardurilor;
  8. i) în zona stațiilor de taxi, pe toată lungimea stației;
  9. j) în dreptul trecerilor de pietoni, pe toată lungimea trecerii și 25 m înainte și după trecerea de pietoni;
  10. k) în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme;
  11. l) pe spațiile verzi;
  12. m) la rastele de biciclete;
  13. n) pe gurile de canal/aerisire sau căminele aferente rețelelor edilitare subterane;
  14. o) pe șantierele în lucru de pe domeniul public;
  15. p) în toate zonele și spațiile în care s-ar periclita siguranța și desfășurarea fluentă a traficului rutier și/sau pietonal.

Totodată utilizatorii acestor mijloace de transport trebuie să țină cont de următoarele prevederi legale:

  • pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani, iar casca de protecție omologată este obligatorie pentru conducătorul cu vârsta sub 16 ani și recomandată peste această vârstă, atunci când se deplasează pe partea carosabilă;
  • se interzice circulația trotinetelor electrice pe autostrăzi și pe drumurile publice pe care se poate circula cu o viteză mai mare de 50 km/h;
  • se interzice circulația trotinetelor electrice în parcuri, în zonele exclusiv pietonale, de promenadă, în zonele de acces în universități, școli, licee, grădinițe, piețe agroalimentare, complexe comerciale, gară, autogări precum și în zonele în care sunt amplasate terase de alimentație publică sau târguri sezoniere;
  • se interzice traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni în timpul deplasării pe trotinetă;
  • trotinetele electrice, atunci când circulă pe drumurile publice în grup, trebuie conduse numai pe un singur rând;
  • în timpul circulației pe drumurile publice, utilizatorii de trotinete electrice sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate;
  • dacă pe direcția de deplasare există o pistă pentru biciclete semnalizată ca atare, utilizatorii trotinetelor electrice sunt obligați să circule numai pe această pistă.

În același timp, se interzice utilizatorilor de trotinete electrice:

  • să circule pe sectoarele de drum semnalizate  cu indicatorul având semnificația ,,Accesul interzis bicicletelor”;
  • să circule pe trotuare, cu excepția cazului când pe trotuare sunt amenajate piste speciale destinate bicicletelor și/sau trotinetelor electrice;
  • să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  • să se țină de un alt vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins sau tras de o altă persoană aflată într-un vehicul;
  • să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care prin volumul ori greutatea lor ar putea stânjeni sau periclita conducerea trotinetei electrice ori circulația celorlalți participanți la trafic;
  • să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare;
  • să traverseze drumurile publice pe trecerile destinate pietonilor în timp ce se deplasează pe trotineta electrică;
  • să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepția cazurilor în care, înainte de o intersecție, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga sau se află într-un sens giratoriu.

În perioada următoare, poliția locală va monitoriza cu foarte mare atenție modul în care operatorii și utilizatorii respectă prevederile legale cu privire la utilizarea acestui sistem de transport.

Sancțiunile pot ajunge până la 2.500 de lei, astfel: pentru cei care încalcă prevederile din regulament cu privire la zonele în care pot lăsa trotinetele, amenzile sunt între 200 și 400 de lei, pentru cei care încalcă prevederile legale cu privire la circulația pe drumurile publice a trotinetelor electrice, amenda este între 580 și 725 de lei (între 4 și 5 puncte – amendă), iar pentru nerespectarea de către operator a prevederilor regulamentului, amenda este între 1.000 și 2.500 de lei.

Municipalitatea încurajează orice alternativă de transport verde care poate înlocui transportul cu autoturismul, cum este și transportul cu trotineta electrică, cu condiția ca acest sistem de transport să se desfășoare cu respectarea prevederilor legale și cu respectarea celorlalți participanți la trafic, de la pietoni la bicicliști, transport în comun sau șoferi.

 

Inapoi