Încep lucrările pentru construirea celui mai mare terminal RAT, lângă gara Brașov, care va avea 12 peroane, panouri fotovoltaice, iar acoperișul va fi...
Primăria Brașov a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de construcție a „Terminalului de transport urban gara Brașov”, proiect ce face parte din...
Este de la RATBV și Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov, dar nu se referă doar la transport și...
Aprindere luminițelor de Crăciun și deschiderea Târgului de Crăciun aduc o creștere a frecvenței transportului în comun, astfel încât brașovenii să poată...
Dacă vrei să admiri peisajele superbe de pe drumul ce leagă Brașovul de Vama Buzăului, ai ocazia în acest weekend să faci...
De sâmbătă, 25 iunie, operatorul de transport RATBV va implementa noul plan de transport pentru cartierul Șchei, plan stabilit de municipalitate în...
Municipalitatea a depus, ieri, două solicitări de finanțare pentru obținerea de fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență, în condițiile în...
RATBV S.A. aduce la cunoștința clienților săi faptul că în perioada Sărbătorilor Pascale mijloacele de transport public de călători vor circula conform...
RATBV pune la dispoziția utilizatorilor de transport public din zona metropolitană Brașov două noi tipuri de titlu tarifar, respectiv ”Abonamentul lunar metropolitan”...
RATBV S.A. aduce la cunoștința călătorilor faptul că în perioada următoare mijloacele de transport în comun vor circula după următorul program: 24...