Stiri

Teo Trandafir și-a lansat podcastul „Gând la gând cu Teo”, cu Mircea Badea ca prim invitat

281

Teo Trandafir și-a lansat ieri  podcastul „Gând la gând cu Teo”, cu Mircea Badea ca prim invitat. Acesta va fi filmat la realizatoarea TV acasă, și este un podcast (şi) despre prietenia ei strânsă cu Mircea Badea. „Mircea este pentru prima oară în vizită la mine acasă”, a declarat Teo pentru Paginademedia.ro.

„Ne-am adus aminte cu drag până şi despre lucrurile grele prin care am trecut şi care ne-au unit pentru totdeauna, indiferent de parcursul nostru profesional. Una-i una, alta-i alta.

Au fost ani în care aproape muream de foame împreună, iar apoi când eu am trecut prin cea mai grea perioadă din viaţa mea, m-a urmat şi când eram în comă, la propriu. Prietenia nu ţine cont de timp, dacă e reală.”

Podcastul a avut premiera ieri, pe canalul de youtube „Gând la gând cu Teo” şi pe Spotify.

Despre primul episod cu Mircea Badea:

„Despre viaţa lui de acum, despre viaţa noastră de atunci, ce-a învăţat între timp, ce crede despre fericire, sunt multe de povestit aici.”

Ce îşi propune cu podcastul:

„Mi-am propus să fiu GÂND LA GÂND cu oameni diferiţi, cu care poate în trecut nu m-am înţeles aşa cum aş fi vrut.

Am ajuns la maturitatea la care pot percepe personalităţi diferite, pe care să le prezint aşa cum poate nu au mai fost văzute vreodată.”

Inapoi