Procurorii DNA anunţă, luni, trimiterea în judecată a conducerii Serviciului Public Local de Termoficare Braşov în dosarul care vizează atribuirea ilegală a unor contracte. Directorul Marin Ionuţ Mircea este acuzat, între altele, de luare de mită, trafic de influenţă şi conducere fără permis.
DNA anunţă, luni, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:
MARIN IONUŢ MIRCEA, la data faptelor şi în prezent director al Serviciului Public Local de Termoficare Braşov (S.P.L.T. Braşov), în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,
- luare de mită, în formă continuată (două fapte),
- trafic de influenţă,
- cumpărare de influenţă,
- conducerea unui vehicul fără permis de conducere,
CORBOŞ GHEORGHE, la data faptelor şi în prezent director adjunct al Serviciului Public Local de Termoficare Braşov, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,
De asemenea, sub control judiciar a fost trimisă în judecată MESAROŞ MIHAELA-ELENA, la data faptei şi în prezent şef al Serviciului Administrativ din cadrul Serviciului Public Local de Termoficare Braşov, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit DNA, în perioada iunie – noiembrie 2022, inculpaţii Marin Ionuţ Mircea şi Corboş Gheorghe, în calitate de şefi ai Serviciului Public Local de Termoficare Braşov, ar fi dispus şi coordonat derularea formală a mai multor proceduri de achiziţie directă, publicate în SEAP, prin care ar fi favorizat câştigarea mai multor contracte de lucrări şi servicii (ex. întreţinere terase acoperiş, mentenanţă/reparaţii instalaţii electrice etc.) de către trei societăţi comerciale.
”Referitor la atribuirea unuia dintre contracte – Lucrări revizii centrale termice, puncte termice, inculpata Mesaroş Mihaela-Elena, având cunoştinţă despre înţelegerea frauduloasă dintre inculpaţii Marin Ionuţ Mircea şi Corboş Gheorghe şi administratorul celor trei societăţi comerciale, i-ar fi ajutat pe aceştia prin redactarea unei adrese în numele firmei respective ce conţinea o ofertă întocmită pentru a fi luată în considerare în procedura de atribuire a contractului respectiv”, anunţă DNA.
Procurorii precizează că, prin aceste demersuri, ar fi fost cauzat un prejudiciu bugetului Serviciului Public Local de Termoficare Braşov în sumă de 1.912.025 lei, concomitent cu asigurarea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru administratorul societăţilor beneficiare ale contractelor.
De asemenea, ”inculpaţii Marin Ionuţ Mircea şi Corboş Gheorghe i-ar fi furnizat aceluiaşi om de afaceri, informaţii confidenţiale referitoare la procedurile de achiziţie directă ce urmau a se desfăşura (informaţii vizând tipul lucrării, valoarea, locaţia), în scopul atribuirii nelegale a contractelor către cele trei societăţi comerciale pe care acesta le administra”.
”Pentru «ajutorul» oferit în condiţiile de mai sus, inculpatul Marin Ionuţ Mircea ar fi pretins şi primit de la omul de afaceri foloase necuvenite, în valoare totală de 69.785 euro”, a a mai precizat DNA.
În plus, în perioada iunie – august 2022, inculpatul Marin Ionuţ Mircea, ar fi pretins şi primit de la reprezentanţii unei alte societăţi comerciale mai multe foloase necuvenite (evaluate la 39.492 euro şi 93.862 lei) în legătură cu derularea unui contract încheiat între S.P.L.T. Braşov şi respectiva societate comercială, al cărui termen a fost prelungit la începutul anului 2023 până în data de 30.04.2023 şi a cărui valoare a fost stabilită la suma de 7.899.160 lei.
”La data de 01 iulie 2022, inculpatul Marin Ionuţ Mircea, i-ar fi promis unei persoane că va interveni pe lângă preşedintele clubului de fotbal FC Braşov pentru a-l primi în echipa clubului pe fiul acestuia, solicitându-i în contrapartidă ca acesta să intervină pe lângă un funcţionar din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Braşov, pentru a urgenta eliberarea codului EORI (numărul de înregistrare şi identificare a operatorilor economici), necesar pentru primirea de către inculpat a unui colet expediat din Statele Unite ale Americii”, mai arată DNA.
În plus, în data de 21 iulie 2022, inculpatul Marin Ionuţ Mircea, deşi avea dreptul de conducere suspendat, ar fi fost surprins conducând un autoturism pe drumurile publice.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului în valoare totală de 1.912.024,77 lei.
Totodată, au mai fost dispuse şi măsuri asigurătorii în vederea confiscării în valoare de 95.285 de euro şi 93.862 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.